Purtătorul de cuvânt al președintelui Trump și-a dat demisia

  Purtătorul de cuvânt al președintelui Trump și-a dat demisia
Publicat: 21/07/2017, 20:42
Actualizat: 06/06/2018, 22:09

Președintele american i-a cerut lui Sean Spicer să rămână în funcție, dar Spicer i-a transmis lui Trump că numirea lui Anthony Scaramucci este o greșeală foarte mare, potrivit unei persoane din anturajul Casei Albe citate de New York Times.

Informația a fost confirmată de un oficial al Casei Albe citat de agenția Reuters, dar încă nu a apărut niciun comunicat din partea președinției SUA.

Jonathan Karl, corespondent pentru ABC News la Casa Albă, a precizat că l-a întrebat pe Sean Spicer despre numirea lui Scaramucci, iar purtătorul de cuvânt i-a „trântit ușa în față”.

Sean Spicer, în vârstă de 45 de ani, a fost numit purtător de cuvânt al președinție Statelor Unite la 20 ianuarie. El a fost director de comunicare pentru Comitetul Național al Partidului Republican din 2011 până în 2017.

Numirea bancherului Anthony Scaramucci, unul dintre cei mai importanți suporteri ai candidaturii lui Donald Trump la prezidențiale, este susținută de fiica președintelui, Ivanka Trump, de ginerele și consilierul Jared Kushner și de secretarul american pentru Comert, Wilbur Ross, potrivit unor oficiali de la Casa Albă citați de site-ul cotidianului The New York Times.

Noul director pentru comunicare al Administrației prezidențiale americane are 53 de ani și lucrează la banca Export-Import, ajuntând la strângerea de fonduri pentru campania prezidențială a Partidului Republican. Scaramucci ar trebui să își preia poziția în luna august.

Poziția de director de comunicare la Casa Albă este vacantă din luna mai, după ce Michael Dubke a demisionat. Ulterior, Sean Spicer a asigurat interimatul în această funcție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...